
WebAdmin















Proiectul european VOLTA a avut ca scop cercetarea și inovarea în domeniul datelor geospațiale. Obiectivele științifice și tehnice ale VOLTA au fost strâns legate de metode îmbunătăţite de cartare, monitorizare și management al teritoriului. Activitățile de cercetare desfășurate în cadrul proiectului au facilitat contactele strânse între specialiști în Fotogrammetrie și s-au bazat pe schimbul de cunoștințe, metode și fluxuri de lucru, pentru a obține maximum de cunoștințe atât din domeniul academic, cât și din sectorul privat și sectorul public.
Trend general crescător al numărului de utilizatori activi ai serviciilor #ROMPOS
- În luna februarie 2023 au fost înregistrați 3679 de utilizatori activi, cu 232 de utilizatori mai mult față de luna ianuarie a anului 2023, menținându-se astfel trendul ascendent previzionat la începutul anului.
- În acest an se preconizează menținerea trendului general crescător al numărului de utilizatori #ROMPOS, în condițiile modernizării în totalitate a rețelei de stații #GNSS permanente și dotării cu echipamente de ultimă generație.
În cadrul programului #ȘcoalaAltfel2023, susținut de Ministerul Educației, Centrul Național de Cartografie a fost gazdă și, totodată, ghid pentru mai multe grupuri de copii cu vârste cuprinse între 9-12 ani.
Elevi de clasa a V-a din cadrul Școlii Gimnaziale I.G.Duca și elevi de clasele a III-a și a V-a din cadrul Școlii Gimnaziale Pia Brătianu, București, au participat la trei ateliere de lucru susținute de specialiști din cadrul CNC:
- măsurători cu stația totală
- procesul de realizare a unei hărți - de la concept la produsul finit/tipărit
- navigarea cu ajutorul tehnologiei 3D în cadrul orașelor României
La finalul vizitei, personalul Centrului Național de Cartografie a oferit elevilor atât #hartaRomâniei la scara 1:600.000 pe care să exerseze abilitățile dobândite în cadrul școlar, cât și harta României la scara 1:2.000.000.
- 30 de județe au fost finalizate în cadrul proiectului „Determinarea unui cvasigeoid pentru zona României” implementat de #ANCPI, prin #CNC.
- În anul 2022, în județele Vrancea, Galați, Brăila, Ialomița și Călărași au fost finalizate măsurătorile gravimetrice relative, #GNSS și de nivelment geometric.
- În anul 2023, vor fi realizate măsurători pentru județele Vaslui (au fost executate parțial astfel de determinări), Maramureș, Suceava, Botoșani și Iași.
- Pentru județul Bacău determinările au fost proiectate.
- Proiectul „Determinarea unui #cvasigeoid pentru zona României” are ca scop generarea unui cvasigeoid gravimetric pe teritoriul întregii ţări prin implementarea şi experimentarea noilor tehnologii geo-gravimetrice, urmărind îmbunătăţirea gridului de transformare pe altitudini, contribuind la îmbunătăţirea modelului digital al terenului și ortofotoplanului.
- Ca urmare a implementării proiectului, rețeaua geospațială 3D va asigura sprijin şi control asupra aplicării tehnologiilor de vârf pentru obținerea planurilor cadastrale în intravilanele orașelor/municipiilor în cadrul proiectelor de restituție fotogrammetrică digitală pe baza zborurilor de aerofotografiere și LiDAR.
- Stadiul efectuării măsurătorilor și al modelării cvasigeoidului este prezentat în figura de mai jos. Pentru mai multe informaţii despre proiect, accesați acest link: LINK