CENTRUL NAȚIONAL DE CARTOGRAFIE ȘI CARMINE - Modalități de dezvoltare a rezilienței climatice în zonele metropolitane ale Europei

CENTRUL NAȚIONAL DE CARTOGRAFIE ȘI CARMINE - Modalități de dezvoltare a rezilienței climatice în zonele metropolitane ale Europei Featured

(0 votes)

    Centrul Național de Cartografie este partener în proiectul european CARMINE – Modalități de dezvoltare a rezilienței climatice în zonele metropolitane ale Europei, finanțat din programul-cadru pentru cercetare și inovare Orizont Europa.
    Scopul proiectului este de a spori capacitatea de adaptare la schimbările climatice a comunităților din zonele metropolitane ale Europei printr-o implementare optimă a strategiilor și acțiunilor de adaptare și atenuare în fața impredictibilității climatice.
    Consorțiul CARMINE este coordonat de Administrația Națională de Meteorologie R.A. și este format din 31 de parteneri, din 11 țări.

1

    Figura 1: Consorțiul parteneri proiect CARMINE

    Durata proiectului este de 48 de luni, iar scopul este în conformitate cu misiunea Uniunii Europene privind adaptarea la schimbările climatice până în 2030.
    Strategia CARMINE prezintă o viziune pe termen lung pentru ca UE să devină până în 2050 o societate rezilientă la schimbările climatice și pe deplin adaptată la efectele inevitabile ale acestora.
    Metodologia de implementare a proiectul a fost structurată în șapte pachete de lucru (Figura 2), pachetul de lucru opt reprezentând componenta de management a proiectului.

WP1 Co-proiectarea acţiunilor de adaptare şi atenuare (inclusiv a soluţiilor bazate pe natură) pentru dezvoltarea rezistentă la schimbările climatice
WP2 Integrarea modelelor de evaluare a riscurilor fizice climatice şi a proceselor sistemului terestru
WP3 Evaluarea vulnerabilităţii socio-economice şi a riscurilor la nivel comunitar pentru adaptare
WP4 Co-dezvoltarea simulărilor Digital Twin pentru a îmbunătăți cadrele intersectoriale de reziliență climatică
WP5 Serviciul de sprijinire a deciziilor bazate pe impact pentru planuri locale de informare şi luare a deciziilor pe baze ştiinţifice
WP6 Guvernanţa multi-nivel în domeniul schimbărilor climatice: căi politice pentru a sprijini cercetarea şi inovarea în Europa
WP7 Diseminarea şi maximizarea impactului
WP8 Managementul proiectului

2

                                                     Figura 2: Etapele metodologice pentru implementarea CARMINE și legături cu platforma C-A

     CARMINE propune o abordare interdisciplinară care vizează:
(1) co-crearea şi co-dezvoltarea de servicii de sprijinire a deciziilor şi orientărilor pentru o capacitate de adaptare sporită, inclusiv sisteme de alertă timpurie şi de gestionare a riscurilor de dezastre;
(2) cooperarea între comunităţile locale şi regionale (părţi interesate şi utilizatori) cu factorii de decizie şi cu factorii de decizie politică (autorităţi locale) pentru elaborarea de cadre intersectoriale pentru acţiuni de adaptare şi atenuare;
(3) furnizarea de soluții bazate pe ştiinţă pentru guvernanţa climatică pe mai multe niveluri, care să sprijine evaluările şi planurile locale de adaptare.

3

Zonele de studiu ale proiectului sunt: Praga (CZ), Leipzig (DE), Funen- Odense (DK),  Atena  (EL),  Barcelona (ES), Bologna (IT), Braşov (RO), Birmingham (Marea Britanie).

4

CARMINE în cadrul Centrului Național de Cartografie (CNC)

    Din echipa CARMINE, din partea Centrului Național de Cartografie, fac parte 5 membri din cadrul Serviciului de Cartografie și Fotogrammetrie, agrenați în pachetele de lucru: WP2, WP3, WP7.
    Echipa de proiect își va desfășura activitățile aferente sarcinilor din pachetele de lucru la termen, prin generarea modelului digital al terenului pentru zona de studiu a României și colaborarea cu instituțiile partenere pentru celelalte zone de studiu ale proiectului, co-dezvoltarea specificului climatic pentru zona de studiu a României, cât și generarea hărților de hazard pentru zona de studiu a României și colaborarea cu instituțiile partenere pentru celelalte zone de studiu din cadrul proiectului.
    În perioda 12.03.2024-13.03.2024, directorul adjunct al Centrului Național de Cartografie, Victor Adrian GRIGORESCU împreună cu coordonatorul proiectului, Iuliana Maria PÂRVU și membrul în echipa de proiect, Iuliana Adriana CUIBAC PICU, au participat la evenimentul de lansare a proiectului CARMINE, la București.

5

 

Read 1225 times Last modified on Vineri, 22 Martie 2024 10:50
Login to post comments

Contact

  • Bd.Expozitiei, nr.1A, Sector 1, Bucuresti
  • +40 21 224 16 21
  • +40 21 224 39 67 (ROMPOS)
  • cnc@ancpi.ro
  • Vezi harta