Serviciile prestate de către Centrul Național de Cartografie sunt reglementate de către Ordinul nr. 600 din 8 februarie 2023 pentru aprobarea Regulamentului de recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară și Ordinul nr. 16/2019 privind aprobarea tarifelor pentru serviciile furnizate de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi instituţiile sale subordonate.
• Informații despre Serviciile ROMPOS se pot accesa aici: Cum se pot accesa serviciile ROMPOS?
• Informații despre Serviciile de specialitate (aviz de începere, recepție, furnizare de date ) se pot accesa aici:
1. Plata serviciilor
Tarifele pot fi achitate prin transfer bancar, în contul Centrului Național de Cartografie RO57TREZ701501503X017556, CUI: 14057015, cu precizarea "taxa aviz de începere/ recepție lucrare de specialitate ............, executant ................." sau "taxa solicitare date”.
Conform dispozițiilor Ordinului Directorului General al ANCPI nr. 16/2019 privind aprobarea tarifelor pentru serviciile furnizate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară și instituțiile sale subordonate, care a intrat în vigoare la data de 04.02.2019, tarifele sunt următoarele:
Grupă servicii | Cod | Serviciu | Tarif (lei) | UM | Referinţe |
Capitolul 1. Avize, recepţii şi furnizare de date | |||||
Avize şi recepţii tehnice | 1.1.1. | Aviz începere lucrări | 100 | lucrare | |
1.1.2. | Recepţia tehnică pentru lucrări de măsurători terestre | 250 | lucrare | ||
1.1.3. | Recepţia tehnică pentru lucrări de geodezie, fotogrammetrie, cartografie şi a documentelor cartografice de uz public | 375 | lucrare | Nota1) | |
1.1.4. | Avizare expertize tehnice judiciare în specialitatea topografie, cadastru şi geodezie | 0 | lucrare | ||
Furnizare date de cadastru, geodezie şi cartografie | 1.2.1. | Hărţi şi planuri (raster) | 40 | foaie de hartă/plan | Nota2) |
1.2.2. | Ortofotoplan 1 px ≤ 20 cm | 1.000 | km2 | Nota3) | |
1.2.3. | Ortofotoplan 20 cm < 1 px < 50 cm | 500 | km2 | ||
1.2.4. | Ortofotoplan 1 px ≥ 50 cm | 20 | km2 | ||
1.2.5. | Coordonate altimetrice, planimetrice şi 3D | 15 | punct | Nota4) | |
1.2.6. | Înregistrări GNSS de la o staţie permanentă | 15 | oră | Nota5) | |
1.2.7. | Produse de specialitate din domeniul cartografiei analogice şi digitale | conform devizului estimativ | lucrare | Nota 11) |
2. Transmiterea cererii
CEREREA PRIVIND SOLICITAREA AVIZULUI DE ÎNCEPERE*/RECEPŢIE A LUCRĂRII (Anexa 23 din O.D.G. nr. 600/2023) se completează și se depune la registratura Centrului Național de Cartografie, Bd. Expoziției nr. 1A, sector 1, București sau se transmite la adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
3. Soluționarea cererii
Modalitățile de soluționare a cererilor pentru avize de începere/recepția lucrării / furnizare de date sunt reglementate de prevederile Cap. VI din O.D.G. nr 600/2023.
Regulamentul de organizare şi funcţionare al Centrului Naţional de Cartografie
Art. 1. - Centrul Naţional de Cartografie, denumit în continuare Centrul Naţional este instituţie publică cu personalitate juridică aflată în subordinea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliar, denumită în continuare Agenţia Naţională.
Art. 2. - Centrul Naţional se finanţează din sumele repartizate de Agenţia Naţională, conform prevederilor art. 9 alin. (4) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 3. - Rolul principal al Centrului Naţional constă în asigurarea suportului tehnic de specialitate pentru realizarea şi actualizarea bazelor de date geodezice şi cartografice la nivel naţional în vederea realizării atribuţiilor Agenţiei Naţionale şi a oficiilor teritoriale.
Art. 4. - 21/06/2024 - Art. 4. - a fost modificat prin Ordin 741/2024
(1) Structurile funcţionale din cadrul Centrului Naţional sunt serviciile şi compartimentele.
(2) Compartimentele sunt structuri coordonate de salariaţi cu funcţii de execuţie, aflate în subordinea directă a directorului/directorului adjunct sau a şefului de serviciu.
(3) În cadrul Centrului Naţional se regăsesc următoarele tipuri de relaţii:
a) relaţii de autoritate, care se stabilesc între directorul Centrului Naţional şi şefii structurilor funcţionale, după caz, între funcţiile de conducere şi cele de execuţie din subordine;
b) relaţii de coordonare în domeniul de specialitate, care se stabilesc între structurile funcţionale din cadrul Centrului Naţional şi birourile teritoriale;
c) relaţii de colaborare cu:
- direcţiile şi serviciile din cadrul Agenţiei Naţionale;
- oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară;
- orice alte instituţii centrale sau locale ale administraţiei publice în domeniul său de activitate;
- persoane fizice sau juridice în domeniul său de activitate.
(4) Relaţiile de cooperare externă se stabilesc numai în limitele mandatului acordat de conducerea Agenţiei Naţionale.
Art. 5. - 21/06/2024 - Art. 5. - a fost modificat prin Ordin 741/2024
(1) Directorul Centrului Naţional are obligaţia de a mandata, cu aprobarea directorului general al Agenţiei Naţionale, o persoană cu funcţie de conducere, care să îndeplinească atribuţiile sale, în caz de absenţă din instituţie, precum şi în situaţia apariţiei unui conflict de interese.
(2) În exercitarea atribuţiilor, directorul adjunct şi şefii structurilor funcţionale au obligaţia de a mandata un salariat din subordine, care îndeplineşte condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare, în conformitate cu procedura de delegare a atribuţiilor emisă de Agenţia Naţională.
(3) Directorul Centrului Naţional poate dispune detaşarea sau delegarea salariaţilor în condiţiile prevăzute de lege.
Art. 6. - Pentru activităţi cu caracter temporar se pot constitui comisii şi grupuri de lucru pentru realizarea proiectelor şi obiectivelor, în funcţie de evoluţia şi necesităţile instituţiei, la propunerea titularilor funcţiilor de conducere şi cu aprobarea directorului Centrului Naţional.
Art. 7. - (1) Centrul Naţional, în realizarea obiectului său de activitate, îndeplineşte următoarele atribuţii:
a) asigură modernizarea reţelelor geodezice şi de nivelment la nivel naţional, precum şi participarea cu date în vederea asigurării mentenanţei sistemului naţional de staţii permanente GNSS;
b) realizează lucrări geodezice, topografice şi gravimetrice pentru întreţinerea şi modernizarea reţelelor de sprijin, îndesire, ridicare şi cvasigeoidului la nivel naţional;
c) realizează şi actualizează harta oficială a României în format analogic şi digital, precum şi modelul digital al terenului, inclusiv cu utilizarea datelor furnizate gratuit de alte instituţii şi autorităţi abilitate, după caz;
d) participă cu date şi informaţii la realizarea şi mentenanţa infrastructurii de date spaţiale la nivel naţional pentru transpunerea Directivei INSPIRE în România;
e) prelucrează înregistrări fotogrammetrice şi de teledetecţie;
f) participă la realizarea şi administrarea bazei de date geodezice şi cartografice naţionale, împreună cu oficiile teritoriale;
g) furnizează şi realizează, la cerere, lucrări de specialitate şi produse derivate din datele existente în bazele de date proprii şi în cele existente în arhiva Agenţiei Naţionale şi a oficiilor teritoriale;
h) participă la recuperarea datelor obţinute din recepţia lucrărilor tehnice de specialitate şi integrarea lor în baza de date geodezică şi cartografică naţională;
i) participă la realizarea şi actualizarea metodologiilor, specificaţiilor tehnice, normelor, standardelor tehnologice, a modelelor şi structurilor de date geodezice şi cartografice;
j) asigură suportul tehnic şi participarea la derularea şi recepţia lucrărilor de specialitate realizate în cadrul Programului naţional de cadastru şi carte funciară;
k) organizează cercetarea şi dezvoltarea în domeniile specifice de activitate;
l) creează şi dezvoltă sisteme şi tehnologii de specialitate pe baza datelor existente;
m) emite avizul pentru începerea lucrărilor şi realizează recepţia pentru lucrările de geodezie, cartografie, fotogrammetrie, teledetecţie şi aerofocografiere;
n) asigură tipărirea suportului analogic şi digital pentru realizarea campaniei de informare şi conştientizare publică a cetăţenilor;
o) participă la implementarea proiectelor interne şi internaţionale în care este implicată Agenţia Naţională;
p) execută, la cerere, lucrări de specialitate din domeniul de activitate, contra cost pe baza Normelor de timp aprobate de Agenţia Naţională.
q) întreţine şi administrează Sistemul românesc de determinare a poziţiei (ROMPOS).
20/03/2018 - litera a fost introdusă prin Ordin 217/2018.
r) monitorizează activitatea oficiilor teritoriale de verificare periodică a stării fizice a punctelor din reţeaua geodezică naţională şi reţeaua de nivelment naţională, precum şi a mentenanţei acestora.
21/06/2024 - litera a fost introdusă prin Ordin 741/2024.
Art. 8. - (1) Centrul Naţional îşi desfăşoară activitatea pe baza strategiei aprobate de conducerea Agenţiei Naţionale, rezultată din strategia acesteia.
(2) Strategia se defalcă în proiecte şi obiective la care, pe lângă acţiunile stabilite prin acestea, se adaugă activităţile curente care intervin în procesul de execuţie. Controlul îndeplinirii proiectelor şi obiectivelor se exercită de către directorul şi directorul adjunct al Centrului Naţional şi de către şefii de servicii.
(3) La sfârşitul anului sau ori de câte ori se impune, se întocmeşte şi se prezintă Agenţiei Naţionale situaţia îndeplinirii proiectelor şi obiectivelor, realizate sau în curs de realizare.
Art. 9. - (1) Centrul Naţional este condus de un director.
(2) Directorul este numit prin ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale, în urma susţinerii unui concurs organizat în condiţiile legii şi are calitatea de angajat al Centrului Naţional.
(3) Directorul conduce întreaga activitate a Centrului Naţional, pe care îl reprezintă în raporturile cu celelalte instituţii şi autorităţi publice centrale şi locale, cu persoanele fizice şi juridice române sau străine, precum şi în justiţie.
(4) În exercitarea atribuţiilor sale directorul Centrului Naţional emite decizii.
(5) În exercitarea atribuţiilor sale directorul poate înfiinţa, prin decizie, cu acordul prealabil al directorului general, compartimente funcţionale la nivelul Centrului Naţional pe baza organigramei aprobate prin ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale şi stabili atribuţiile specifice acestora.
21/06/2024 - alineatul a fost modificat prin Ordin 741/2024
Art. 10. - (1) Directorul Centrului Naţional îndeplineşte următoarele atribuţii:
a) organizează, coordonează şi controlează activitatea Centrului Naţional;
b) asigură aplicarea cadrului legislativ şi normativ, a ordinelor directorului general al Agenţiei Naţionale şi a hotărârilor Consiliului de Administraţie al Agenţiei Naţionale şi a propriilor decizii în contextul activităţilor desfăşurate de către personalul din subordine;
c) răspunde de buna gestionare a patrimoniului instituţiei şi integritatea bunurilor;
d) răspunde de gestionarea fondurilor alocate în calitate de ordonator terţiar de credite;
e) coordonează îndeplinirea sarcinilor ce rezultă din programele anuale, stabilind măsuri pentru folosirea deplină a capacităţii de lucru;
f) aprobă notele de fundamentare şi propunerile pentru bugetul anual al Centrului Naţional pe care le înaintează Agenţiei Naţionale;
g) propune, spre aprobare, directorului general al Agenţiei Naţionale structura organizatorică şi statul de funcţii;
h) prezintă periodic sau ori de câte ori este nevoie, Agenţiei Naţionale rapoarte privind activităţile desfăşurate şi rezultatele obţinute în cadrul Centrului Naţional;
i) aprobă fişele de post pentru angajaţii din subordine;
j) aprobă fişele de evaluare a performanţelor profesionale ale salariaţilor Centrului Naţional;
k) coordonează, menţine şi îmbunătăţeşte continuu Sistemul de Management al Calităţii SR EN ISO 9001:2015 în cadrul Centrului Naţional şi numeşte responsabilul cu calitatea;
21/06/2024 - litera a fost modificată prin Ordin 741/2024
l) asigură implementarea, prin şefii compartimentelor funcţionale, a standardelor de control intern, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
m) asigură respectarea programului de audienţe stabilit prin decizie şi prezenţa persoanelor nominalizate prin aceasta.
n) stabileşte prin decizie, la propunerea şefilor compartimentelor funcţionale, atribuţiile suplimentare ce revin fiecărui salariat, în completarea fişei postului.
o) aprobă prin decizie, Regulamentul Intern al Centrul Naţional.
(2) Directorul poate delega din atribuţii directorului adjunct al Centrului Naţional.
(3) Directorul adjunct al Centrului Naţional îndeplineşte următoarele atribuţii:
a) coordonează şi controlează activitatea tehnico - profesională pentru atingerea obiectivelor, acţiunilor şi indicatorilor de performanţă ce revin Centrului Naţional;
b) asigură aplicarea cadrului legislativ şi normativ, a deciziilor directorului Centrului Naţional şi a propriilor decizii în contextul activităţilor desfăşurate de către personalul din serviciile tehnice;
c) asigură buna gestionare a patrimoniului instituţiei şi integritatea bunurilor;
d) asigură gestionarea fondurilor alocate serviciilor tehnice de către directorul Centrului Naţional;
e) răspunde de îndeplinirea sarcinilor ce rezultă din programele anuale pentru serviciile tehnice, stabilind măsuri pentru folosirea deplină a capacităţii de lucru;
f) elaborează şi supune spre aprobare notele de fundamentare şi propunerile pentru bugetul anual al serviciilor tehnice pe care le înaintează directorului Centrului Naţional;
g) propune, spre aprobare, directorului structura organizatorică a compartimentelor funcţionale ale serviciilor tehnice precum şi modificarea acestora;
h) prezintă periodic sau ori de câte ori este nevoie, directorului Centrului Naţional rapoarte privind activităţile desfăşurate şi rezultatele obţinute în cadrul serviciilor tehnice;
i) propune spre aprobare directorului Centrului Naţional fişele de post pentru angajaţii din serviciile tehnice;
j) avizează şi supune spre aprobare rapoarte de evaluare pentru salariaţii din cadrul serviciilor tehnice ale Centrului Naţional;
k) participă la coordonarea întregul sistemului managementului calităţii, conform ISO:9001 şi propune spre aprobare responsabilul cu sistemul de asigurare a calităţii pentru întreaga activitate a Centrului Naţional;
l) urmăreşte implementarea, prin şefii serviciilor tehnice, a standardelor de control intern, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
(4) Până la ocuparea prin concurs a postului de director adjunct, a posturilor de execuţie din cadrul Biroului Suport Implementare Înregistrare Sistematică, precum şi a funcţiei de şef birou, directorul poate să desemneze, prin decizie, salariaţi din cadrul Centrului Naţional care îndeplinesc condiţiile legale să exercite cu caracter temporar aceste funcţii, cu acordul acestora.
Art. 11. - 21/06/2024 - Art. 11. - a fost modificat prin Ordin 741/2024
Activitatea Centrului Naţional în domeniul fotogrammetriei şi scanării laser este îndeplinită de către Serviciul Fotogrammetrie, care exercită următoarele atribuţii:
a) participă cu date geospaţiale în scopul întreţinerii hărţilor oficiale ale României;
b) furnizează permanent date derivate din datele fotogrammetrice în vederea asigurării infrastructurii de date geospaţiale din cadrul Directivei INSPIRE;
c) realizează, întreţine şi actualizează modelul digital al terenului la nivel naţional pe baza datelor realizate de terţi;
d) exploatează imaginile fotogrammetrice, realizează lucrările de aerotriangulaţie digitală, de stereorestituţie şi generează produsele finale;
e) exploatează norii de puncte obţinuţi prin scanare laser, generează modelul digital al terenului şi al suprafeţei şi realizează produse derivate;
f) participă la realizarea proiectelor interne şi internaţionale, inclusiv de cercetare, în domeniul fotogrammetriei şi scanării laser;
g) asigură asistenţă tehnică în domeniile de specialitate, la solicitarea Agenţiei Naţionale şi a altor beneficiari interni şi/sau externi;
h) participă la avizarea şi recepţia proiectelor şi lucrărilor de specialitate în domeniile fotogrammetriei şi scanării laser;
i) integrează datele provenite din seturile de date interne sau obţinute prin colaborări/cooperări externe sau recuperate din recepţia lucrărilor de specialitate;
j) participă la verificarea lucrărilor fotogrammetrice şi de scanare laser, la solicitarea Agenţiei Naţionale;
k) efectuează modelarea 3D a obiectelor şi realizează produse derivate, pornind de la seturi de date proprii sau obţinute de la terţi;
l) promovează tehnologiile de realizare a produselor 2D şi 3D prin metode fotogrammetrice şi/sau de scanare laser;
m) participă la elaborarea metodologiilor, normativelor, standardelor şi specificaţiilor tehnice de realizare a produselor fotogrammetrice şi de scanare laser;
n) participă la elaborarea documentaţiei necesare pentru aprobarea bugetului Centrului Naţional, precum şi la desfăşurarea activităţilor legate de achiziţiile publice specifice domeniilor de activitate;
o) participă la elaborarea de normative şi standarde de realizare a produselor în domeniul fotogrammetriei şi scanării laser.
Art. 12. - 21/06/2024 - Art. 12. - a fost modificat prin Ordin 741/2024
Serviciul Fotogrammetrie este înfiinţat în subordinea directorului adjunct al Centrului Naţional şi este condus de un şef de serviciu numit prin decizie a directorului, în urma susţinerii unui concurs sau examen, organizat în condiţiile legii.
Art. 13. - 21/06/2024 - Art. 13. - a fost modificat prin Ordin 741/2024
Activitatea Centrului Naţional în domeniul geodeziei este îndeplinită de către Serviciul Geodezie şi ROMPOS, care exercită următoarele atribuţii:
a) administrează, monitorizează, dezvoltă şi asigură funcţionarea Sistemului românesc de determinare a poziţiei (ROMPOS) şi a serviciilor de timp real furnizate utilizatorilor;
20/03/2018 - litera a fost introdusă prin Ordin 217/2018.
b) administrează, întreţine şi dezvoltă Reţeaua geodezică naţională spaţială de clasă A, formată din staţiile GNSS permanente;
20/03/2018 - litera a fost introdusă prin Ordin 217/2018.
c) asigură serviciul de suport tehnic utilizatorilor ROMPOS şi administrează baza de date a acestora;
20/03/2018 - litera a fost introdusă prin Ordin 217/2018.
d) actualizează informaţiile referitoare la staţiile GNSS permanente în bazele de date EPN, DOMES şi EUPOS;
20/03/2018 - litera a fost introdusă prin Ordin 217/2018.
e) îndeplineşte formalităţile tehnice cu privire la furnizarea sau schimbul de date de la staţiile GNSS permanente, în baza solicitărilor, acordurilor şi protocoalelor de colaborare sau cooperare naţionale şi internaţionale, şi asigură respectarea prevederilor acestora;
20/03/2018 - litera a fost introdusă prin Ordin 217/2018.
f) execută, modernizează şi menţine în stare de utilizare/funcţionare reţelele geodezice naţionale;
g) execută lucrări geodezice, de nivelment şi gravimetrice, necesare modernizării şi integrării reţelelor geodezice naţionale în sistemele de referinţă europene, EUREF şi EUVN;
h) realizează, în colaborare cu oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară teritoriale, inventarierea şi întreţinerea reţelelor geodezice naţionale;
i) execută lucrările pentru determinarea reţelelor geodezice de sprijin, îndesire şi ridicare în intravilan şi extravilan, lucrările de reperaj şi descifrare fotogrammetrică şi alte lucrări geodezice de teren şi birou;
j) participă la realizarea lucrărilor geodezice şi gravimetrice din cadrul diverselor programe ştiinţifice interne şi internaţionale;
k) participă la executarea lucrărilor de specialitate în cadrul derulării proiectelor şi programelor interne şi internaţionale;
l) contribuie activ prin propunerea de reglementări specifice adresate Agenţiei Naţionale, legate de domeniul de specialitate;
m) participă la elaborarea documentaţiei necesare pentru aprobarea bugetului Centrului Naţional, precum şi la desfăşurarea activităţilor legate de achiziţiile publice specifice domeniului de activitate;
n) participă la verificarea lucrărilor geodezice şi topografice.
Art. 14. - 21/06/2024 - Art. 14. - a fost modificat prin Ordin 741/2024
Serviciul Geodezie şi ROMPOS este înfiinţat în subordinea directorului adjunct al Centrului Naţional şi este condus de un şef de serviciu numit prin decizie a directorului, în urma susţinerii unui concurs sau examen, organizat în condiţiile legii.
Art. 15. - 21/06/2024 - Art. 15. - a fost modificat prin Ordin 741/2024
Activitatea Centrului Naţional în domeniul cercetării-dezvoltării este îndeplinită de către Serviciul Cercetare-Dezvoltare, care exercită următoarele atribuţii:
a) realizează proiectarea reţelelor geodezice naţionale;
b) realizează activităţi de dezvoltare tehnologică, cercetare şi proiectare în domeniile de specialitate;
c) coordonează şi realizează activitatea de cercetare şi consolidare a proiectelor rezultate din derularea programelor interdisciplinare naţionale şi internaţionale din domeniul de specialitate al Centrului Naţional;
d) promovează acţiunile necesare dezvoltării de metodologii, standarde şi norme tehnice în domeniile de specialitate;
e) analizează şi promovează tehnologii şi tehnici de vârf în domeniile de specialitate;
f) coordonează crearea unei baze pentru asigurarea cercetării, transferului tehnologic şi consultanţei în domeniul de specialitate;
g) verifică şi recepţionează lucrările geodezice şi topografice;
h) furnizează permanent date geodezice în vederea asigurării infrastructurii de date geospaţiale din cadrul Directivei INSPIRE;
i) organizează, proiectează şi participă la executarea ciclurilor de măsurători pentru cotarea staţiilor permanente GNSS, în poligoanele maregrafelor, şi legarea acestora la reţeaua de nivelment geometric de precizie;
j) realizează proiectarea şi participă la organizarea şi executarea lucrărilor de specialitate în cadrul derulării programelor interne şi internaţionale;
k) contribuie activ prin propunerea de reglementări adresate Agenţiei Naţionale specific legate de domeniul de specialitate;
l) participă la elaborarea documentaţiei necesare pentru aprobarea bugetului Centrului Naţional, precum şi la desfăşurarea activităţilor legate de achiziţiile publice specifice domeniului de activitate.
Art. 16. - 21/06/2024 - Art. 16. - a fost modificat prin Ordin 741/2024
Serviciul Cercetare-Dezvoltare este înfiinţat în subordinea directorului adjunct al Centrului Naţional şi este condus de un şef de serviciu numit prin decizie a directorului, în urma susţinerii unui concurs sau examen, organizat în condiţiile legii.
Art. 161. - 21/06/2024 - Art. 16^1 . - a fost introdus prin Ordin 741/2024.
Activitatea Centrului Naţional în domeniul tehnologiei informaţiilor geospaţiale şi a bazelor de date este îndeplinită de către Serviciul Tehnologia Informaţiilor Geospaţiale, care exercită următoarele atribuţii:
a) dezvoltă sisteme GIS în cadrul Centrului Naţional sau pentru beneficiari externi, conform solicitărilor Agenţiei Naţionale;
b) furnizează date geospaţiale în vederea asigurării infrastructurii de date din cadrul Directivei INSPIRE;
c) asigură infrastructura de comunicaţii de date şi de aplicaţie dedicate, precum şi suportul tehnic privind dezvoltarea şi menţinerea în funcţiune a sistemelor de tip GIS;
d) gestionează sistemele de baze de date geospaţiale cu aplicaţii în domeniile de specialitate şi alte aplicaţii de tip GIS;
e) asigură securitatea informaţiilor la nivel de bază de date;
f) asigură integritatea datelor geospaţiale distribuite în reţea, utilizând strategii de backup;
g) realizează şi dezvoltă sisteme de baze de date pentru studii, proiecte şi lucrări în domeniul GIS, utilizând resursele tehnologice din cadrul Centrului Naţional;
h) dezvoltă programe pentru automatizarea proceselor tehnologice de lucru din cadrul Centrului Naţional sau al oficiilor teritoriale, la solicitarea Agenţiei Naţionale şi a instituţiilor subordonate;
i) participă la verificarea, avizarea şi executarea lucrărilor cartografice;
j) participă la definirea şi implementarea structurilor şi modelelor de date cu caracter cartografic, conform standardelor specifice;
k) execută activităţi de obţinere a bazelor de date GIS pentru activităţi proprii ale Centrului Naţional;
l) creează şi întreţine bazele de date geospaţiale care stau la baza hărţilor oficiale ale României;
m) participă în cadrul proiectelor interne şi internaţionale, în domeniul de specialitate;
n) asigură asistenţa tehnică de specialitate, la solicitarea Agenţiei Naţionale şi a altor beneficiari interni şi/sau externi;
o) contribuie activ prin propunerea de reglementări adresate Agenţiei Naţionale specific legate de domeniul de specialitate;
p) participă la elaborarea documentaţiei necesare aprobării bugetului Centrului Naţional, precum şi la desfăşurarea activităţilor legate de achiziţiile publice specifice domeniului de activitate;
q) participă la elaborarea de normative şi standarde de realizare a produselor cartografice.
Art. 162. - 21/06/2024 - Art. 16^2 . - a fost introdus prin Ordin 741/2024.
Serviciul Tehnologia Informaţiilor Geospaţiale este înfiinţat în subordinea directorului adjunct al Centrului Naţional şi este condus de un şef de serviciu numit prin decizie a directorului, în urma susţinerii unui concurs sau examen organizat în condiţiile legii.
Art. 163. - 21/06/2024 - Art. 16^3 . - a fost introdus prin Ordin 741/2024.
Activitatea Centrului Naţional în domeniul infrastructurii IT şi cartografiei digitale este îndeplinită de către Serviciul Infrastructură IT şi Cartografie Digitală, care exercită următoarele atribuţii:
a) dezvoltă sistemele IT în cadrul Centrului Naţional pentru necesităţile acestuia sau pentru terţi, conform solicitărilor Agenţiei Naţionale;
b) asigură funcţionalitatea infrastructurii de comunicaţie, a echipamentelor conectate la aceasta şi a aplicaţiilor dedicate;
c) asigură integritatea şi confidenţialitatea datelor din infrastructura Centrului Naţional, utilizând tehnologii de backup şi arhivare, precum şi administrarea sistemelor IT din cadrul Centrului Naţional;
d) dezvoltă programe şi interfeţe utilizator pentru automatizarea proceselor tehnologice de lucru din cadrul Centrului Naţional sau la solicitarea Agenţiei Naţionale şi a oficiilor teritoriale;
e) realizează şi întreţine hărţile oficiale ale României în format analogic şi digital;
f) participă la avizarea şi recepţia proiectelor şi lucrărilor executate în domeniul cartografiei;
g) participă la verificarea lucrărilor cartografice, la solicitarea Agenţiei Naţionale;
h) execută studii, proiecte şi lucrări privind realizarea cartografică a hărţilor tematice analogice şi digitale;
i) execută lucrările de cartografie pentru terţe persoane juridice/fizice;
j) întocmeşte şi întreţine atlasul de semne convenţionale pentru planuri şi hărţi la diverse scări, în format analogic şi digital;
k) participă la elaborarea de normative şi standarde de realizare a produselor cartografice;
l) editează şi printează hărţi, planuri la diverse scări şi alte produse cartografice derivate din acestea;
m) participă la elaborarea documentaţiei necesare pentru aprobarea bugetului Centrului Naţional de Cartografie, precum şi la desfăşurarea activităţilor legate de achiziţiile publice specifice domeniului de activitate.
Art. 164. - 21/06/2024 - Art. 16^4 . - a fost introdus prin Ordin 741/2024.
Serviciul Infrastructură IT şi Cartografie Digitală este înfiinţat în subordinea directorului adjunct al Centrului Naţional şi este condus de un şef de serviciu numit prin decizie a directorului, în urma susţinerii unui concurs sau examen, organizat în condiţiile legii.
Art. 17. - 21/06/2024 - Art. 17. - a fost modificat prin Ordin 741/2024
Activitatea Centrului Naţional de suport implementare înregistrare sistematică este îndeplinită de către Compartimentul Suport Implementare Înregistrare Sistematică, care exercită următoarele atribuţii:
a) realizează activităţile prevăzute pentru Centrul Naţional în programul naţional de cadastru şi carte funciară;
b) elaborează şi transmite datele existente în bazele de date geodezice şi cartografice, solicitate de Agenţia Naţională pentru pregătirea, planificarea şi desfăşurarea lucrărilor de cadastru sistematic;
c) dezvoltă, întreţine şi actualizează permanent baza de date naţională a sectoarelor cadastrale (SCAD), bazele de date aferente unităţilor administrativ-teritoriale incluse în PNCCF, pentru organizarea lucrărilor de înregistrare sistematică de către Agenţia Naţională şi OCPI;
d) planifică şi realizează lucrările geodezice şi topografice solicitate de Agenţia Naţională în vederea creşterii gradului de precizie a măsurătorilor tridimensionale şi a suportului cartografic pentru verificarea şi recepţia lucrărilor cadastrale din cadrul programului naţional;
e) colaborează cu oficiile teritoriale la verificarea măsurătorilor, a modului de prelucrare a datelor şi modului de întocmire a documentelor tehnice cadastrale, în cadrul programului naţional;
f) asigură tipărirea documentelor specifice rezultate în urma finalizării lucrărilor de înregistrare sistematică pentru unităţile administrativ-teritoriale din cadrul programului naţional;
g) participă la elaborarea documentaţiei necesare pentru aprobarea bugetului Centrului Naţional de Cartografie, precum şi la desfăşurarea activităţilor legate de achiziţiile publice specifice domeniului de activitate.
Art. 18. - 21/06/2024 - Art. 18. - a fost modificat prin Ordin 741/2024
Compartimentul Suport Implementare Înregistrare Sistematică este înfiinţat în subordinea directorului adjunct al Centrului Naţional şi este condus de un coordonator numit prin decizie a directorului.
Art. 19. - 21/06/2024 - Art. 19. - a fost modificat prin Ordin 741/2024
(1) Activitatea Centrului Naţional în domeniul economic şi achiziţii publice este îndeplinită de către Serviciul Economic, care exercită următoarele atribuţii:
1. În domeniul economic:
a) organizează procedurile de achiziţii publice conform legislaţiei în vigoare;
b) răspunde de activitatea cu caracter administrativ a instituţiei pe care o coordonează şi o monitorizează permanent;
c) asigură exercitarea de către Centrul Naţional a atribuţiilor ce decurg din calitatea sa de ordonator terţiar de credite;
d) fundamentează şi întocmeşte proiectul de buget anual al Centrului Naţional pe baza notelor de fundamentare transmise de serviciile funcţionale;
e) asigură şi răspunde de organizarea contabilităţii proprii şi ţine evidenţa tuturor operaţiunilor patrimoniale în conformitate cu prevederile legale; întocmeşte dările de seamă contabile trimestriale şi anuale, precum şi contul de execuţie bugetară pentru activitatea proprie;
f) asigură aplicarea prevederilor Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1.792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea evidenţei şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, cu modificările şi completările ulterioare;
g) asigură utilizarea fondurilor cuprinse în bugetul aprobat, efectuează plăţi în numerar şi prin conturile deschise la Trezorerie, în conformitate cu prevederile legale, şi ţine evidenţa lor;
h) organizează şi răspunde de gestionarea patrimoniului Centrului Naţional şi ia măsuri pentru asigurarea integrităţii acestuia;
i) organizează din dispoziţia directorului inventarierea patrimoniului, valorificarea rezultatelor acestei acţiuni potrivit reglementărilor legale în vigoare;
j) propune conducerii instituţiei măsurile ce trebuie luate cu privire la circulaţia şi transferul bunurilor din patrimoniul instituţiei;
k) asigură utilizarea judicioasă a fondurilor şi creditelor bugetare aprobate;
l) asigură controlul financiar preventiv propriu, prin persoana desemnată în acest sens, cu respectarea prevederilor legale, şi exercitarea controlului de gestiune, prevăzut de actele normative în vigoare, asupra existenţei documentelor care stau la baza operaţiunilor financiar-contabile, a legalităţii plăţilor şi încasărilor şi a celorlalte operaţiuni ce aduc modificări patrimoniului instituţiei;
m) elaborează propuneri pentru programul de investiţii şi reparaţii capitale ale mijloacelor fixe, în conformitate cu legislaţia în vigoare, stabilind măsuri de executare a acestora;
n) realizează activitatea de aplicare a normelor privind securitatea şi sănătatea în muncă şi a celor de prevenire şi stingere a incendiilor;
o) organizează şi efectuează calculele privind drepturile salariale ale personalului, precum şi oricare drepturi, cu operarea tuturor reţinerilor datorate de salariaţii Centrului Naţional, urmărind respectarea prevederilor legale în vigoare;
p) asigură utilizarea eficientă a mijloacelor de transport din dotarea parcului auto propriu şi instruirea şi verificarea periodică a conducătorilor auto;
q) întocmeşte şi eliberează adeverinţe privind plata veniturilor salariale şi a contribuţiilor la bugetul de stat, inclusiv a contribuţiei de asigurări de sănătate;
r) coordonează şi urmăreşte însuşirea şi aplicarea normelor de protecţie a muncii şi de prevenire şi stingere a incendiilor;
s) coordonează activitatea de aplicare a normelor privind securitatea şi sănătatea în muncă;
ş) întocmeşte şi eliberează, pe baza documentelor existente în arhivă, adeverinţe la solicitarea foştilor angajaţi ai instituţiei în ceea ce priveşte veniturile nete ale acestora şi plata contribuţiei de asigurări de sănătate;
t) asigură calcularea şi întocmirea devizelor şi situaţiilor de plată pentru lucrările şi serviciile efectuate de Centrul Naţional;
ţ) tipăreşte şi multiplică produse necesare activităţii Agenţiei Naţionale, a instituţiilor sale subordonate şi terţilor.
2. În domeniul achiziţiilor publice:
a) întreprinde demersurile necesare pentru înregistrarea/reînnoirea/recuperarea înregistrării autorităţii contractante în SEAP sau recuperarea certificatului digital, dacă este cazul;
b) elaborează şi, după caz, actualizează, pe baza necesităţilor transmise de celelalte compartimente ale autorităţii contractante, strategia de contractare şi programul anual al achiziţiilor publice;
c) elaborează sau, după caz, coordonează activitatea de elaborare a documentaţiei de atribuire şi a documentelor-suport, în cazul organizării unui concurs de soluţii, a documentaţiei de concurs, pe baza necesităţilor transmise de compartimentele de specialitate;
d) îndeplineşte obligaţiile referitoare la publicitate, astfel cum sunt acestea prevăzute de legislaţia în vigoare;
e) aplică şi finalizează procedurile de achiziţii publice;
f) realizează achiziţiile directe;
g) constituie şi păstrează dosarul achiziţiei publice;
h) avizează referatele de necesitate;
i) întocmeşte şi avizează contractele de achiziţie împreună cu consilierul juridic;
j) asigură întocmirea şi modificarea programului anual al achiziţiilor, în baza solicitărilor compartimentelor de specialitate, corelat cu bugetul aprobat şi prevederile legale în vigoare;
k) utilizează Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice pentru organizarea procedurilor de achiziţii şi pentru achiziţiile electronice prin cumpărare directă;
l) participă la elaborarea documentaţiei necesare pentru aprobarea bugetului Centrului Naţional, precum şi la desfăşurarea activităţilor legate de achiziţiile publice specifice domeniului de activitate.
(2) În cadrul Serviciului Economic îşi desfăşoară activitatea Compartimentul Achiziţii Publice, subordonat şefului Serviciului Economic, condus de un coordonator numit prin decizie a directorului Centrului Naţional.
Art. 20. - 21/06/2024 - Art. 20. - a fost modificat prin Ordin 741/2024
Serviciul Economic este înfiinţat în subordinea directorului Centrului Naţional şi este condus de un şef serviciu numit prin decizie a directorului, în urma susţinerii unui concurs sau examen, organizat în condiţiile legii.
Art. 21. - 21/06/2024 - Art. 21. - a fost modificat prin Ordin 741/2024
Activitatea juridică, de resurse umane şi relaţii cu publicul este dusă la îndeplinire de către Serviciul Juridic, Resurse Umane şi Relaţii cu Publicul, care are următoarele atribuţii:
1. În domeniul juridic:
a) asigură consultanţă şi asistenţă juridică, apără şi reprezintă drepturile şi interesele legitime ale instituţiei în raport cu alte autorităţi publice, instituţii de orice natură, persoane fizice sau juridice române ori străine, în limita mandatului dat de directorul Centrului Naţional;
b) pe baza împuternicirii directorului Centrului Naţional reprezintă şi apără interesele acestuia în faţa autorităţilor administraţiei publice, a organelor Ministerului Public, a instanţelor judecătoreşti, a altor organe de jurisdicţie, precum şi în cadrul oricăror proceduri prevăzute de lege;
c) elaborează şi formulează acţiuni, întâmpinări, răspunsuri la interogatorii, cereri de intervenţie, exercită căi de atac, propune, în baza unor referate motivate, directorului Centrului Naţional renunţarea la acţiuni şi căi de atac, exercită orice mijloace legale de apărare a drepturilor şi intereselor acestuia;
d) comunică directorului Centrului Naţional de îndată soluţiile pronunţate de către instanţele de judecată;
e) păstrează secretul profesional privitor la cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, cu excepţia cazurilor expres prevăzute de lege;
f) ia măsuri pentru obţinerea titlurilor executorii şi a punerii în executare a acestora, potrivit legii, în vederea recuperării creanţelor şi a altor drepturi patrimoniale ale Centrului Naţional;
g) asigură consultanţă de specialitate şi redactează opinii fundamentate juridic la solicitarea tuturor departamentelor din cadrul Centrului Naţional, necesare interpretării corecte şi aplicării unitare a prevederilor legale;
h) acordă asistenţă juridică prin participarea, în calitate de membru, în cadrul comisiilor de disciplină, potrivit prevederilor actelor normative şi competenţei sale;
i) participă în comisiile de achiziţie, în comisiile de soluţionare a contestaţiilor şi la negocierea proiectelor de contracte, în cadrul procedurilor de achiziţie publică;
j) participă în comisiile de concurs/examinare şi în cele de soluţionare a contestaţiilor la concursurile organizate în vederea selectării de personal cu studii juridice în cadrul Centrului Naţional;
k) participă în cadrul comisiilor de specialitate şi al grupurilor de lucru în baza deciziilor emise de directorul Centrului Naţional;
l) ţine evidenţa la zi a cauzelor aflate pe rolul instanţelor de judecată şi repartizate în sarcina sa pentru soluţionare;
m) întocmeşte rapoarte de activitate şi propune măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii pe linie juridică şi le înaintează directorului Centrului Naţional;
n) analizează, după caz, influenţele asupra patrimoniului aflat în administrarea Centrului Naţional rezultate din soluţionarea proceselor în care a asigurat reprezentarea şi din relaţiile contractuale avute în evidenţă, propunând măsurile care se impun pentru protejarea intereselor patrimoniale şi pentru asigurarea unei prestaţii juridice de calitate;
o) redactează, avizează şi contrasemnează actele cu caracter juridic în baza dispoziţiilor primite pe scară ierarhică;
p) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de conducerea Centrului Naţional şi prevăzute de legislaţia în vigoare;
q) solicită viza de control financiar preventiv pentru toate documentele emise de Serviciul Juridic, Resurse Umane şi Relaţii cu Publicul, supuse acesteia, conform legii.
2. În domeniul resurselor umane:
a) asigură şi aplică politici de personal şi politici de salarizare în cadrul Centrului Naţional;
b) organizează concursurile pentru ocuparea posturilor vacante/temporar vacante de execuţie şi de conducere, cu excepţia postului de director şi director adjunct;
c) analizează nevoile şi stabileşte obiectivele de formare şi perfecţionare profesională prin consultarea şefilor de compartimente, cu încadrarea în bugetul destinat pregătirii profesionale a personalului;
d) întocmeşte, pe baza propunerilor compartimentelor funcţionale, planul anual de formare profesională şi îl supune spre aprobare directorului Centrului Naţional;
e) întocmeşte statul de funcţii şi îl supune spre aprobare Agenţiei Naţionale;
f) întocmeşte şi actualizează lunar statul de personal al Centrului Naţional, precum şi anexele acestuia;
g) primeşte, centralizează şi verifică pontajul salariaţilor din cadrul Centrului Naţional, în vederea întocmirii statelor de plată;
h) întocmeşte şi actualizează dosarele de personal ale angajaţilor Centrului Naţional;
i) întocmeşte, în baza propunerilor transmise de către şefii compartimentelor funcţionale, programarea concediilor de odihnă şi o supune spre aprobare directorului Centrului Naţional;
j) centralizează şi ţine evidenţa concediilor de odihnă, a zilelor libere acordate pentru evenimente familiale deosebite, a concediilor fără plată, a recuperărilor şi a concediilor medicale pentru personalul din cadrul Centrului Naţional;
k) întocmeşte şi completează Registrul general de evidenţă a salariaţilor din cadrul Centrului Naţional şi îl transmite inspectoratului teritorial de muncă din raza teritorială;
l) întocmeşte contractele individuale de muncă şi actele adiţionale ale acestora;
m) urmăreşte actualizarea fişelor de post de către şefii de compartiment, ori de câte ori este nevoie;
n) coordonează evaluarea performanţelor profesionale individuale anuale ale angajaţilor;
o) întocmeşte şi distribuie deciziile emise de directorul Centrului Naţional în domeniul resurselor umane, în baza referatelor emise de compartimentele interesate;
p) ţine evidenţa sancţiunilor disciplinare;
q) întocmeşte şi eliberează adeverinţe privind: numărul zilelor de concediu medical, concediu de odihnă, concediu fără plată, vechimea în muncă, încadrarea unor perioade în condiţii de grupa I şi/sau a II-a de muncă etc.;
r) ţine evidenţa salariaţilor după arondarea la casele de asigurări de sănătate;
s) fundamentează propunerea de cheltuieli de personal în vederea elaborării bugetului Centrului Naţional;
t) gestionează declaraţiile de avere şi de interese pentru personalul cu funcţie de conducere sau de execuţie, după caz, conform prevederilor legale;
u) ţine evidenţa condicilor de prezenţă şi a ordinelor de deplasare.
3. În domeniul relaţiilor cu publicul:
a) asigură primirea, înregistrarea în registrul de evidenţă a petiţiilor şi soluţionarea în termenul legal a petiţiilor formulate în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, cu modificările şi completările ulterioare;
b) asigură primirea, înregistrarea în registrul special de evidenţă şi soluţionarea în termenul legal a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare;
c) asigură programul obligatoriu de relaţii cu publicul şi stabileşte de comun acord cu conducerea instituţiei programul de audienţă;
d) asigură programarea audienţelor şi întocmeşte fişele de audienţă;
e) asigură urmărirea şi înregistrarea soluţionării problemelor ridicate de către petenţi în audienţe;
f) repartizează petiţiile la compartimentele de specialitate, în funcţie de obiectul acestora, pentru a asigura soluţionarea lor şi comunicarea răspunsului în termenul legal;
g) asigură expedierea răspunsului către petiţionar, îngrijindu-se şi de clasarea şi arhivarea petiţiilor, în condiţiile legii;
h) anual sau ori de câte ori este nevoie, întocmeşte, conform prevederilor legale sau la solicitarea directorului Centrului Naţional, situaţii statistice şi rapoarte privind activitatea de soluţionare a petiţiilor şi a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare;
i) asigură afişarea la sediul instituţiei a informaţiilor de interes public comunicate din oficiu;
j) participă la elaborarea documentaţiei necesare pentru aprobarea bugetului Centrului Naţional, precum şi la desfăşurarea activităţilor legate de achiziţiile publice specifice domeniului de activitate.
Art. 22. - (1) Serviciul Juridic, Resurse Umane şi Relaţii cu Publicul este înfiinţat în subordinea directorului Centrului Naţional şi este condus de un şef serviciu, numit prin decizie a directorului în urma susţinerii unui concurs sau examen, organizat în condiţiile legii.
Art. 23. - În cadrul Serviciului Juridic, Resurse Umane şi Relaţii cu Publicul funcţionează Biroul Juridic şi Resurse Umane, condus de un şef birou, numit prin decizie a directorului Centrului Naţional în urma susţinerii unui concurs sau examen, organizat în condiţiile legii.
Art. 24. - 21/06/2024 - Art. 24. - a fost modificat prin Ordin 741/2024
Asigurarea funcţionării Centrului Naţional, în conformitate cu activităţile pe care le desfăşoară, se va realiza prin aplicarea prevederilor din documentele Sistemului de management al calităţii, conform cerinţelor SR EN ISO 9001:2015.
Art. 25. - (1) Prezentul Regulament de organizare şi funcţionare se completează cu celelalte reglementări care se referă la activitatea instituţiilor publice.
(2) Modificările şi completările Regulamentului de organizare şi funcţionare se pot face ori de câte ori situaţia o impune, la propunerea directorului Centrului Naţional, cu respectarea actelor normative în vigoare.
Art. 26. - (1) Nerespectarea prevederilor prezentului regulament constituie abatere disciplinară şi se sancţionează conform reglementărilor legale în vigoare.
(2) Comisia de disciplină constituită la nivelul Centrului Naţional soluţionează sesizările privind abaterile disciplinare săvârşite de personalul propriu şi de salariaţii cu funcţii de conducere cu excepţia directorului şi directorului adjunct.
(3) Comisia de disciplină constituită la nivelul Agenţiei Naţionale este competentă să soluţioneze, la solicitarea directorului Centrului Naţional, sesizarea împotriva unui salariat cu funcţie de conducere, în cazuri temeinic justificate. Preşedintele comisiei de disciplină din cadrul Agenţiei Naţionale decide dacă declinarea competenţei este justificată.
(4) În cazul în care Comisia de disciplină constituită la nivelul Centrului Naţional constată că nu este competentă să soluţioneze cauza dedusă spre soluţionare, aceasta are posibilitatea de a transmite solicitarea către Comisia de disciplină a Agenţiei Naţionale.
Activitatea Centrului Naţional de suport implementare înregistrare sistematică este îndeplinită de către Compartimentul Suport Implementare Înregistrare Sistematică, care exercită următoarele atribuţii:
Compartimentul Suport Implementare Înregistrare Sistematică este înfiinţat în subordinea directorului adjunct al Centrului Naţional şi este condus de un coordonator numit prin decizie a directorului.
Activitatea Centrului Naţional în domeniul cercetării-dezvoltării este îndeplinită de către Serviciul Cercetare-Dezvoltare, care exercită următoarele atribuţii:
Serviciul Cercetare-Dezvoltare este înfiinţat în subordinea directorului adjunct al Centrului Naţional şi este condus de un şef de serviciu numit prin decizie a directorului, în urma susţinerii unui concurs sau examen, organizat în condiţiile legii.
Activitatea Centrului Naţional în domeniul infrastructurii IT şi cartografiei digitale este îndeplinită de către Serviciul Infrastructură IT şi Cartografie Digitală, care exercită următoarele atribuţii:
Serviciul Infrastructură IT şi Cartografie Digitală este înfiinţat în subordinea directorului adjunct al Centrului Naţional şi este condus de un şef de serviciu numit prin decizie a directorului, în urma susţinerii unui concurs sau examen, organizat în condiţiile legii.
#stațiipermanente #modernizare #ROMPOS
➡️ Centrul Național de Cartografie (#CNC), instituție subordonată Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (#ANCPI), demarează luni, 10 iunie, procesul de instalare de noi echipamente la 24 de stații #GNSS permanente #ROMPOS.
➡️ Graficul de instalare a noilor echipamente, progresul în timp real, cât și calitatea serviciilor oferite de sistemul ROMPOS, pot fi urmărite accesând link-urile ➡️ https://app.rompos.ro/romposupgrade.php https://app.rompos.ro/ro/status/
➡️ Stațiile GNSS permanente sunt o soluție modernă și eficientă de poziționare pentru aplicații din domenii precum: cadastru, măsurători terestre, construcții, agricultură, cercetare științifică etc.
➡️ Detalii despre upgrade-urile ROMPOS și dezvoltările viitoare găsiți pe site-ul rompos.ro.
#ROMPOS #GNSS #CentrulNaționaldeCartografie #ANCPI
➡️ În luna mai, numărul de utilizatori ai serviciilor sistemului românesc de determinare a poziției (ROMPOS) a fost de 4042.
➡️ Astfel, a fost înregistrată o ușoară scădere față de luna aprilie, din cauza condițiilor meteorologice și ca urmare a sărbătorilor pascale.
➡️ #ROMPOS asigură poziționări precise în sistemul european de referință și coordonate ETRS89 și se bazează pe sistemele de navigație prin satelit (GNSS – Global Navigation Satellite Systems) incluzând GPS, Glonass, Galileo și pe rețeaua națională de stații GNSS permanente (RNSGP).
➡️ România a fost acceptată în cadrul #EUROSDR, prin Centrul Național de Cartografie, având ca prim-delegat pe Iuliana Pârvu, Șef al Serviciului Cartografie-Fotogrammetrie din cadrul Centrului Național de Cartografie, și ca delegat, pe Dragoș Badea, Ș.I.univ.dr.ing. la Facultatea de #Geodezie din cadrul Universității Tehnice de Construcții București.
➡️ EUROSDR este o organizație europeană non-profit, de cercetare în domeniul datelor geospațiale, înființată printr-un Tratat Internațional, în 1953 la Paris.
➡️ Evenimentul se desfășoară în Olanda, la Zwolle, între 22-24 mai și reprezintă a 144-a întâlnire a BoD - Board of Delegates.
➡️ Scopul #EUROSDR este acela de a răspunde nevoilor agențiilor naționale de #cartografie, prin acțiuni de cercetare realizate în colaborare cu mediul academic si privat, pe probleme legate de colectarea, prelucrarea, de stocarea, întreținerea, vizualizarea, diseminarea și utilizarea informațiilor de referință/datelor într-un context de infrastructură de date spațiale.
Specialiștii Centrului Național de Cartografie (CNC) au participat la workshopul științific organizat şi găzduit de centrul de cercetare Bruno Kessler Foundation (FBK), din Trento, Italia.
Delegația #CNC a susținut, în sesiunea dedicată #FOTOGRAMMETRIEI, două prezentări referitoare la Proiectul Național - Realizare de true-ortofotoplan pentru 320 de localități din mediul urban și Importanța punctelor de control la sol într-un proiect fotogrammetric.
Prima prezentare a constat în descrierea detaliilor tehnice și a stadiului proiectului național derulat de Centrul Național de Cartografie. Problemele întâmpinate în achiziția și procesarea datelor fotogrammetrice au fost dezbătute împreună cu specialiști din domeniul academic și privat.
De asemenea, în cadrul evenimentului VOLTA, specialiștii CNC au prezentat rezulatele obținute în urma studiului realizat pe blocul fotogrammetric Baia de Aramă - Tismana, pentru a releva importanța punctelor de control la sol în generarea unor produse de calitate superioară.
Totodată, specialiștii CNC au elaborat, împreună cu o parte din partenerii VOLTA, o propunere de proiect european - HORIZON EUROPE, intitulat I-DEAL. Acesta a fost depus la Comisia Europeană în februarie 2024 și se află în faza de evaluare.
Centrul Național de Cartografie este partener în proiectul european CARMINE – Modalități de dezvoltare a rezilienței climatice în zonele metropolitane ale Europei, finanțat din programul-cadru pentru cercetare și inovare Orizont Europa.
Scopul proiectului este de a spori capacitatea de adaptare la schimbările climatice a comunităților din zonele metropolitane ale Europei printr-o implementare optimă a strategiilor și acțiunilor de adaptare și atenuare în fața impredictibilității climatice.
Consorțiul CARMINE este coordonat de Administrația Națională de Meteorologie R.A. și este format din 31 de parteneri, din 11 țări.
Figura 1: Consorțiul parteneri proiect CARMINE
Durata proiectului este de 48 de luni, iar scopul este în conformitate cu misiunea Uniunii Europene privind adaptarea la schimbările climatice până în 2030.
Strategia CARMINE prezintă o viziune pe termen lung pentru ca UE să devină până în 2050 o societate rezilientă la schimbările climatice și pe deplin adaptată la efectele inevitabile ale acestora.
Metodologia de implementare a proiectul a fost structurată în șapte pachete de lucru (Figura 2), pachetul de lucru opt reprezentând componenta de management a proiectului.
WP1 | Co-proiectarea acţiunilor de adaptare şi atenuare (inclusiv a soluţiilor bazate pe natură) pentru dezvoltarea rezistentă la schimbările climatice |
WP2 | Integrarea modelelor de evaluare a riscurilor fizice climatice şi a proceselor sistemului terestru |
WP3 | Evaluarea vulnerabilităţii socio-economice şi a riscurilor la nivel comunitar pentru adaptare |
WP4 | Co-dezvoltarea simulărilor Digital Twin pentru a îmbunătăți cadrele intersectoriale de reziliență climatică |
WP5 | Serviciul de sprijinire a deciziilor bazate pe impact pentru planuri locale de informare şi luare a deciziilor pe baze ştiinţifice |
WP6 | Guvernanţa multi-nivel în domeniul schimbărilor climatice: căi politice pentru a sprijini cercetarea şi inovarea în Europa |
WP7 | Diseminarea şi maximizarea impactului |
WP8 | Managementul proiectului |
Figura 2: Etapele metodologice pentru implementarea CARMINE și legături cu platforma C-A
CARMINE propune o abordare interdisciplinară care vizează:
(1) co-crearea şi co-dezvoltarea de servicii de sprijinire a deciziilor şi orientărilor pentru o capacitate de adaptare sporită, inclusiv sisteme de alertă timpurie şi de gestionare a riscurilor de dezastre;
(2) cooperarea între comunităţile locale şi regionale (părţi interesate şi utilizatori) cu factorii de decizie şi cu factorii de decizie politică (autorităţi locale) pentru elaborarea de cadre intersectoriale pentru acţiuni de adaptare şi atenuare;
(3) furnizarea de soluții bazate pe ştiinţă pentru guvernanţa climatică pe mai multe niveluri, care să sprijine evaluările şi planurile locale de adaptare.
Zonele de studiu ale proiectului sunt: Praga (CZ), Leipzig (DE), Funen- Odense (DK), Atena (EL), Barcelona (ES), Bologna (IT), Braşov (RO), Birmingham (Marea Britanie).
CARMINE în cadrul Centrului Național de Cartografie (CNC)
Din echipa CARMINE, din partea Centrului Național de Cartografie, fac parte 5 membri din cadrul Serviciului de Cartografie și Fotogrammetrie, agrenați în pachetele de lucru: WP2, WP3, WP7.
Echipa de proiect își va desfășura activitățile aferente sarcinilor din pachetele de lucru la termen, prin generarea modelului digital al terenului pentru zona de studiu a României și colaborarea cu instituțiile partenere pentru celelalte zone de studiu ale proiectului, co-dezvoltarea specificului climatic pentru zona de studiu a României, cât și generarea hărților de hazard pentru zona de studiu a României și colaborarea cu instituțiile partenere pentru celelalte zone de studiu din cadrul proiectului.
În perioda 12.03.2024-13.03.2024, directorul adjunct al Centrului Național de Cartografie, Victor Adrian GRIGORESCU împreună cu coordonatorul proiectului, Iuliana Maria PÂRVU și membrul în echipa de proiect, Iuliana Adriana CUIBAC PICU, au participat la evenimentul de lansare a proiectului CARMINE, la București.